Code Week la Clubul Copiilor Pașcani

Pe 12 octombrie s-au finalizat cele două ateliere desfășurate în parteneriat cu Clubul de Ecologie și Turism Moldavia, în cadrul săptămânii europene a programării CodeWeek 2019.

Primul dintre ele, denumit “Atelier de inițiere în programare și robotică pentru fete” a reunit în laboratorul de informatică elevi cu vârsta între 7 și 15 ani, în majoritate fete, care au înțeles că programarea nu reprezintă un domeniu destinat exclusiv bărbaților. Întreg atelierul a fost gândit pentru a ne alinia eforturilor statului român și a celor 193 de state ale ONU de a îndeplini obiectivele  Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, în cazul nostru Obiectivul 5 – Egalitate de gen – Realizarea egalităţii de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi a fetelor. De la începuturi, lumea tehnologiei a fost dominată de bărbați, iar oricine spune cuvantul “programator” asimilează, involuntar, imaginea unui programator cu cea a unui barbat. Prin prezentarea unor modele de succes, am încercat să schimbăm această mentalitate, să încurajăm participantele pentru a învăța programare. Au făcut primii pași în acest sens, cu robotul MBot și programul Scratch. Trebuie să menționăm că acest robot programabil a fost achiziționat tot în cadrul unui eveniment Meet and Code, la inițiativa partenerilor noștri de la Clubul de Ecologie și Turism Moldavia.

[Best_Wordpress_Gallery id=”19″ gal_title=”fete”]

Al doilea atelier, ”Programare, utilizare și prelucrare date pentru aparat de monitorizat nivelul poluării și calității aerului” a vizat combinarea programării, cu acțiuni concrete referitoare la Agenda 2030 – Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 13: “Luarea unor măsuri urgente pentru a combate schimbările climatice și impactul acestora”. După vizionarea unui mesaj emoționant al activistei Greta Thunberg, elevii cercurilor de informatică și chimie experimentală au făcut unele măsurători cu aparatul de monitorizat calitatea aerului și au învățat cum să interpreteze datele obținute, de la dl. Gelu Țigănașu și ing. Vasile Balan. Au conștientizat astfel, că protejarea planetei noastre este responsabilitatea fiecăruia și ca acțiuni în acest sens nu pot fi amânate.

[Best_Wordpress_Gallery id=”23″ gal_title=”aer”]

Le mulțumim partenerilor noștri de la Clubul de Ecologie și turism Moldavia, în special domnului Gelu Țigănașu pentru inițiativa acestui proiect și pentru materialele primite.

Săptămâna CodeWeek continuă la Clubul Copiilor. În  afară de atelierele menționate anterior, agenda noastră mai cuprinde următoarele evenimente:

My binary name, desfășurat în data de 7 octombrie, cu elevi din clasele a II-a și a IV-a

[Best_Wordpress_Gallery id=”24″ gal_title=”binar”]

Primii pași în programare, ce se va desfășura pe data de 17 octombrie la clasa a II-a A a Liceului Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani

Dancing robot, pe data de 14, 16 și 19 octombrie.

Leave A Comment

All fields marked with an asterisk (*) are required